CAUT COLABORATORI (DEALEARI masini second-hand sau persoane fizice care doresc sa vanda masini, piese auto, etc. ) 0761558614
Pentru link-exchange sunati la 0761558614!

Wednesday, October 6, 2010

Noua tehnologie germana polish - Timisoara

Contact : 0761558614
Nanotehnologia – ştiinţa secolului 21.
Nanotehnologia germană a ajuns şi în România
- Timisoara

Începând cu 01 februarie 2010, produsele de înnobilare şi protecţie nanotehnologică ale grupului internaţional german Res-Bona au intrat oficial şi pe piaţa românească. Prin intermediul a peste 80 de parteneri din 25 de ţări, grupul german pune la dispoziţia clienţilor săi un număr de aproape 50 de produse cu un spectru larg de aplicabilitate.De la domeniul industrial, domeniul auto, al construcţiilor şi până la cel uz-casnic, beneficiile nanotehnologiei îşi vor face simţită prezenţa şi la noi în perioada următoare, datorită costurilor reduse şi a duratei îndelungate de protejare a materialelor. Privite din perspectiva economică, produsele de înnobilare şi protecţie nanotehnologică aduc un important beneficiu: economia în bugetul de cheltuieli al firmei sau al familiei.
Unul dintre proiectele importante pe care le are în vedere în viitorul apropiat grupul german în România, este de a dezvolta şi produce un ciment nanotehnologic care va revoluţiona domeniul construcţiilor. Acest ciment este absolut impermeabil pe perioadă nedeterminată, la aceiaşi parametrii de sarcină se foloseşte o cantitate de două ori mai mică decât în cazul unui ciment convenţional, este mai dur, ignifug până la 500°C, nu crapă, este rezistent la acizi, elasticitate în caz de cutremur, omogen prin legare organică, nedăunător sănătăţii şi mediului şi multe altele.
Produsul se află în acest moment în teste la laboratoarele din ţara noastră iar producţia lui ar putea începe spre finele anului sau în primăvara anului următor.
În ceea ce priveşte domeniul IT, începând cu 2012 grupul implementează MAXXWORLD, prima platformă on-line în lumea virtuală 3D.
Utilizatorii se vor putea întâlni în lumile virtuale paralele, pot discuta unii cu ceilalţi, pot organiza conferinţe, pot plănui afaceri,etc. Pot face orice lucru care este posibil în lumea reală, folosind noua tehnologie numită avatar.
Tot în acest domeniu, mai sunt în lucru alte două produse, MAXXROBOT care oferă soluţii profesionale personalizate pentru accesarea perfectă a Internetului şi MAXXCARE, un sistem de localizare al persoanelor de tip „Tracking” care asigură detectarea persoanelor şi obiectelor, telefon de urgenţă pentru copii, serviciu de asistenţă pentru persoanele bolnave, instituţii de caritate şi cămine de bătrâni.
Sistemul MAXXCARE are şi o funcţie numită „GeoFencing” care permite stabilirea anumitor zone personale de acces în spaţiul înconjurător.
Pentru mai multe detalii puteţi intra pe www.maxxram.de unde puteţi utiliza pagina pentru limba română.
Având în vedere oferta complexă a partenerului german, aceste două avantaje competitive şi în acelaşi timp strategice ne oferă un plus în raport cu competitorii prezenţi în piaţa românească de profil.
Ce înseamnă “nanotehnologie” ?

Nanotehnologie este un termen colectiv pentru dezvoltăriile tehnologice la scară nanometrică.
În sens larg, nanotehnologia reprezintă orice tehnologie al cărei rezultat finit e de ordin nanometric: particule fine, sinteză chimică, microlitografie avansată, ş.a.m.d.
Într-un sens restrâns, nanotehnologia reprezintă orice tehnologie ce se bazează pe abilitatea de a construi structuri complexe respectând specificaţii la nivel atomic folosindu-se de sinteza mecanică. Structurile nanometrice nu numai că sunt foarte mici, ajungându-se chiar până la scara atomică, dar ele posedă unele proprietăţi total deosebite şi neaşteptate, în comparaţie cu aceeaşi substanţă luată la nivel macroscopic.
Modul de funcţionare al procesului nano
Finisarea suprafeţelor cu produse res-bona® este alcătuită din tratarea cu particule nano şi a încă două componente .
În timpul aplicării, particulele nano se ordonează „inteligent“ în reţele uniforme datorită energiei statice produse prin frecare.
Particulele de legătură se aşează pe suprafaţă şi se interconectează într-o structură omogenă.
Următoarea etapă a acestui proces de „auto-organizare“ o reprezintă formarea următorului strat de nivel molecular, cu proprietăţi comparabile cu ale sticlei (transparenţă, rezistenţă), care apără suprafaţa de influenţele exterioare, devenind o parte a acesteia datorită proprietăţilor de fixare ale stratului anterior.
Ultimul strat, cel al componentelor anti-adezive se orientează către exterior şi face posibil efectul de lotus.
Efectul de lotus – „uşor de curăţat“ şi „auto-curăţare“.
Materialele şi suprafeţele ,,inteligente“ înnobilate cu noile tehnologii res-bona® bazate pe produse nanotehnologice, dispun de aşa numita suprafaţă ,,easy-to-clean“ (uşor de curăţat), care presupune un efort scăzut, utilizarea exclusivă a apei şi o frecvenţă redusă a curăţărilor.
Acestea înseamnă diminuarea utilizării unor detergenţi scumpi, în mare parte toxici şi dăunători mediului sau sănătăţii.
Avantajele utilizatorului nu sunt doar de natură economică ci şi de protecţie a obiectelor, obiectele tratate conservându-şi valoarea şi calitatea timp îndelungat.
Câteva dintre caracteristicile, avantajele şi beneficiile înnobilării şi protecţiei nano sunt :
Reducerea radicala a complexitatii procesului de curatare
Curatenie dara effort (easy to clean)
Auto curatenie (auto clean)
Curatenie mai rara
Caracteristici anti-adezive
Ph neutru pentru piele
Inofensiv pentru animale
Efect anti-bacterian
Efect anti-amprente
Usor de utilizat si la indemana
Conserva suprafetele pe termen lung
Protective anti-coroziune
Protective fata de micro-zgarieturi
Protective anti-graffiti
Texilele si pielea naturala se intretine si se curate foarte usor
Protejeaza indelungata impotriva intemperiilor
Mentinerea valorica indelungata
Nu este daunatir alergicilor



Produsele au certificate germane de calitate TUV sunt in conformitate cu Regulamentul REACH 1907/2006 al Parlamentului European si al Consiliul Europei privind inregistrarea, evaluarea, autorizarea si restrictionarea substantelor chimice.
Produsele au fost verificate din punct de vedere al securitatii si sigurantei conform cu Regulamentul REACH 1907/2006 de catre Chemie &Vorschrift, Kannheideweg 35, D-53123, din Bonn-Duisdorf care a eliberat Safety Data Shet pentru fiecare produs in parte inluna ianuarie 2010.


“Curatare si lustruire fina”

A confera o curatare si lustruire fina a materialelor. Se utilizeaza ca mod de conditionare optima pentru tratament ulterior cu GKV(sticla/ceramica) sau AGV(geamuri pentru autovehicule) se recomanda pentru suprafetele exterioare


“Protectia indelungata anti-alergica cu effect dublu”
AE indeparteaza alge si muschi si este profilactic pentru:
Piscine
Hale si standuri publice
Miros si gust neutru
Nu dauneaza celor ce intra in contact cu apa sau suprafetele tratate
Nu este otravitor
Nu este toxic
Suprima complet cresterea algelor si a altor micro-organisme ce declanseaza cresterea unei substante mucilaginoase, eliminandu-le complet si definitive.
Este un concentrate lichid cu efect general contra tuturor tipurilor de alge.
Indicatii: nu este utilizabil pentru acvarii si helesteie. Insa apa tratata poate fi utilizata pentru aspersor.
Poate fi utilizat si pentru fatade si acoperisuri.
Formarea muschiului pe suprafete precum fatade sau acoperisuri este suprimata iar curatirea se face fara effort.
Alte date:
Pentru toate suprafetele
Poate fi gresat
Nu ataca metale suprafete vopsite material sintetice sau textile
Rezista 2 ani


AVG a fost dezvoltat pentru a evita aderarea apei impuritatilor si ghetei la suprafata parbrizului. Apa nu ami lasa urme de curgere, picaturile de apa lovindu-se de geamurile masini si eliminand in acelasi timp inpuritatile(efectul de lotus)
Geamurile si parbrizul maşinii, odată îngheţate, se curăţă cu uşurinţă prin „împingerea“ stratului de gheaţă. Astfel zgârieturile inerente unei activităţi de degivrare obişnuite nu mai apar. Petele, rugina, uleiul, insectele si rasina de pante se curate simplu si numai cu apa sau cu plastelina speciala de curatare.
Nici in cazurile dificile nu este necesare aplicarea unor agenti de curatare (detergenti) sau a unor agenti chimici.
Siguranta! Transparent in locul “zborului orb” !
Spuma stropită de la mersul cu viteză şi din timpul depăşirii maşinilor nu poate avea niciun efect asupra vehicolului tău! O să ai mereu o vedere clară, chiar şi acolo unde nu ajung să cureţe ştergătoarele.
De la viteza de cca. 50 km/h masina nu mai necesita utilizarea stergatoarelor pe timp de ploaie
Protezeaza viata!
50% vederea crescuta pet imp de ploaie (atat ziua cat si noaptea)
Diminuarea timpului de reacţie al şoferului (la 100 km/h mai mult cu 1 secundă = cca. 30 m scurtarea opririi)
Scade difuzia supărătoare a luminii farurilor de pe contrasens reducând efectul de “orbire noaptea”
Economie la buget !

Economiseşt i la cumpărarea lichidului de parbriz deoarecparbrizul necesită curăţare numai cu apă!
Spălătoriile de maşini sunt utilizate mai rar
Daca se utilizeaza in conditii normale tratamentul rezista pana la 2 ani sau 55000 km


“Solutia de protective indelungata pentru exterior si interior! ”
Ai1 este solutia ideala pentru protejarea bunurilor pe durate mari impotriva micro-organismelor.
Pana acum dezinfectarea cu produse normale era de scurta durata iar problema micro-organismelor persista. Aceste lucruri solicitau un permanent effort economic.
Ai1 permite instalarea pe lunga durata a unui efect de biocid si confera o protective eficenta contra:
Muschiului
Algelor
Ciupercilor
Mucegaiurilor
Unei largi clase de micro-organismelor.
Aceasta noua forma de protective impiedica formarea de micro-organismelor si are drept consecinta eliminarea inediata si, in timp prevenirea formari de micro-organisme.
Perioada de eficienta a produsului dureaza cativa ani pe suprafete nesolicitate mecanici
Caracteristici:
Fabricat conform: EN ISO13485:2003
Psibilitati de curatare simplificate- este suficienta apa curate
Nu dauneaza pieli umane, mediului si sunt biodegradabile
Domeni de utilizare recomandate :
Pereti afectati de mucegai,rulote, anbarcatiuni machize etc.


“Noua dimensiune a finisajului lacului si a vopselei masinii tale”
ALF este un produs profesional cu efect îndelungat. Este potrivit chiar şi pentru vopsea pe bază de apă şi alcool.
Prin conexiunea şi integrarea la nivel molecular cu suprafaţa tratată, soluţia oferă protecţie şi strălucire precum cea a lacului pentru mobilier.
Ingredientul de înaltă tehnologie ce respinge murdăria duce la dispariţia micro-zgârieturilor, a hologramelor şi previne apariţia altor zgârieturi. Astfel, suprafeţele finisate rămân mai mult timp curate şi pot fi mai uşor curăţate. Nu mai este nevoie, ba chear este contraindicate sa se aplice ceara sau alte mijloace de curatare a suprafetelor cum ar fi detergentii.
Praful de frânare şi sarea de dezgheţare acţionează agresiv. Chiar şi agenţii speciali de curăţare au problem in ceea ce priveste indepartarea acestor efecte si nu pot sterge daunelor.

Stralucire si protective- usor si simplu!

Se realizeaza economie prin spalarea mai rara si mai facila a autoturismului
Previne tocirea plăcilor de frână cauzată de depunerea prafului de frânare;

Durata efectului este de pana la 12 luni


“Siguranta impotriva riscului de alunecare”
AR actioneaza atat in interiorul cladirii cat si in exterior.
Pietrele si dalele au o serie de avantaje optice si functionale. Intre acestea se numara si faptul ca sunt usor de mentinut chear si in privinta exigentelor de ordin igenic.
Dar creaza si problem –Riscul de alunecare!
Unele material prezinta un risc de alunecare crescut chear si atunci cand sunt uscate. In conditi de umiditate in special dupa curatare acesta devine cu atat mai ridicat.
AR este un finisaj transparent si anti-alunecare (continand si calitati de curatare la aplicare) pentru toate suprafetele alunecoase.
Consum / Raza de actiune: 1l=cca. 15-150 m2
Recomandat pentru suprafete care insist ape un strat sigur! Nu modifica aspectul suprafetei.
Se recomanda pentru securizare anti-alunecare a suprafetelor din:
Bucatarii, cantine, domenii de service,garderobe, cabine de schimb terase
Centre de cumparaturi, hale de fabricatie, hoteluri, restaurant, scoli
Case de scari, spitale, centre de fitness si solare.
Durata efectului este cuprins intre 1-3 saptamani in functie de traficul de personae pe suprafata tratata.


“Anti-regenerare molecular a oxizilor pe suprafete lucioase”
B este un detergent cu calitati special destinat aplicarii pe suprafete lucioase sensibile (lacuri de vopsea, mase plastic lucioase) si pentru suprafetele artificial netede.
Se obtine o curatare si o degresare delicate si complete.
Este recomandat in special ca si conditionare optima penru tratamentul ulterior al lacurilor de vopsea auto care se innobileaza si protejeaza cu ALF.
Elimina :
Grasimi
Uleiuri
Silicon
Ceara
Smoala
Murdarie
Caracteristici :
Nu contine particule abrasive
Impiedica procesul de regenerare molecular a oxizilor
Genereaza o suprafata neteda fara utilizarea de chimicale si fara aplicarea altor material abrasive.



“Protectiea speciala anti igrasie si infiltratii”

BPS1 previne:
Daunele cauzate de sedimentele anfofile, problemele alkaline din beton
Infiltrarea sarurilor,aplei umezelii cloridelor fisurarea
Daunele cauzate de inghet rugina si carbonizarea
BPS1 este o compresare si etansare permanenta coinfiltrare de pana la 20 cm pentru toate materialele de constructi cu deschideri porice continuturi de ciment, minerale pentru interior si exterior.
Problemele legate de umeziala precum si de infiltratile de apa sunt rezolvate.
Patrunde adanc compacteaza si intareste prin cristalizare, dar permite respiratia suprafetei inobilate.
In acest fel este estompata infiltrarea apei, a sedimentelor amfofile a sarurilor etc. si impiedica infiltrarea ruginei in armature raspandirea sarurior,fisurarea, exfolierea si infestarea cu muschi ,ciuperci, mucegai,alge.
Se ajunge la formarea unui material dens, solid protejat, neprafuit si rezistent la apa.
BPA1este incolor indoor fara dizolvanti neinflamabil,neotravitor, biodegradabil, si admis in apa potabila.
Nu depoziterza grasimi, nu produce efecte de pelicula creind o suprafata clara si naturala.
Bucurativa de un cadru confortabil si economisiti pana la 30% din costurile de incalzire.
Este recomandat pentru:
Pereti pivnitei/podelei, asanarea umezelii si protectia constructilor noi/sau vechi.
Scarile exterioare construite din piatra sau beton netratat.
Podelele teraselor din(beto, piatra sau placi de piatra)
Balcoanele, fundatii pavaje(previne formarea de fisuri si scurteaza durata uscarii)
Bai dusuri, instalatia de apa si canal(convenabil la prêt pentru o izolare foarte eficenta)
Podele de garaj(care urmeaza sa fie lacuite ,vopsite, pavate)
Hornuri din beton
Piscine din beton(care urmeaza sa fie lacuite vopsite sau pavate)
Cazi de beton(pentru pivnite saugaraje subterane izoland fata de apa subterana)
Acoperisuri plate- platform pe acoperis
Zidarie de caramida( obstructive orizontala inlaturarea umezielii si a ciuperci)
Durata efectului este de 10 ani
Consumul la aplicare difera in functie de material



“Hidrofobarea şi protecţia-scut de care ai nevoie!”


BPS2 este o tratare permanentă cu o infiltrare de pana la 6 cm adâncime pentru toate suprafeţele cimentate, respectiv minerale, cu pori deschiş in suprafata interioara si exterioara
Formează o suprafaţă rezistentă la murdărie şi la apă, care este uşor de curăţat şi care previne formarea de alge, ciuperci şi muşchi.
Protejeaza materialul impotriva infestari cu saruri cu murdarie din aer si raze UV.
Produsul ofera o protectie/scut transparent (si protectie anto grafiti)pentru toate tipurile de ziduri / suprafeţe din beton, şi conferă o infăţişare naturală.
Este incolor, inodor, fără dizolvanţi, neinflamabil, neotrăvitor şi biodegradabil.
Nu depozitează grăsimi, nu produce efecte de pelicula creind o suprafata clara si naturala.
Se foloseşte cel mai adesea în tratarea naturală a faţadelor de piatră, plăcilor de piatră (spre exemplu placa de lucru din bucătărie), ţiglelor şi zidurilor de beton şi piatră.
Lasă în urmă o suprafaţă naturală şi respinge apa, orice tip de lichid(ulei grasimi, vin,cafea etc)vopsea şi influenta nocivaa mediului. Pietrele netratate (vechi) şi ţiglele sunt protejate perman
Astfel zidaria izolată şi uscată scade costurile pentru încălzire cupână la 50%!


Utilizări recomandate pentru:
Faţadele din cărămidă (asanarea pietrelor,scadereacosturilor energetice, etanşarea) –asanarea monumentelor;
Podelele de piatră neetanşate (gresia calcaroasă, gresia, granitul, şistul teracotabazaltul etc.)
Plăcile de lucru pentru bucătărie, plăci de depozitare pentru baie, construcţia de geamuri din piatra bruta
Pardoseli neglazurate (spre exemplu teracota, granşistul etc.);
Pereţi exteriori şi ziduri din piatră cu aspect natural (în plus protecţie anti-grafiti garantata
Finisarea mineralelor (fără substanţe chimice sau hidrofobe);
Podelele de garaje din beton aparent (împotriva petelor de ulei etc)
Ţigle pentru acoperiş (din argilă sau beton) – sunt sigilate şi termoizolate
Piscine din beton aparent (tratate înainte cu BPS1)
Sigilarea rosturilor pentru duşuri, instalaţii de apa sicanale, piscine;
Hornuri (din cărămidă sau alte tipu de piatra cu aspectnatural);
Podele de şapă (ex. Podelele industriale etc)
Acoperiş – terase / platforme de acoperiş (se tratează înainte cu BPS 1 );
Ciment din plăci de azbest (ex. Acoperirile zidariei casei sau plăci de welleternit pentru acoperiş
Fântâni şi instalaţii pentru grădină din beton şi piatra
Durata efectului este de 10 ani
Consumul de aplicare difera in functie de material


"Puterea de a dezinfecta prin eliminarea depunerilor ”
Actioneaza ca dezinfectant, curate cu grija si confera stalucire. Concentrat cu mare putere de curatare indeparteaza depozitele de piatra datorate urinei si aplei,depunerile de ciment rugina, grasime si mizerie.
Nerecomandat pentru suprafete ce contin calcar de ex. marmura.
Otel armaturi chiuvete tacamuri unelte
Material artificial/emailuri:bazine, cazi, recipient pentru apa, vase
Sticla : geamuri oglinzi dispositive de laborator pahare
Ceramic/ portelan: toalete pisoare chiuvete gresie faianta tigle.



“Performanţă de excepţie în dizolvarea grasimilor si a mizeriei”

D este un concentrat de curăţare alcalin de mare performanţă. Performanţa de curăţare este şi de efectul dezinfectant pe care concentratul îl conferă suprafeţei.
Se defineste prin capacitatea de dizolvarea mizeriei dificile si grasimilor.
Recomandat a fi aplicat pentru toate suprafetelor de pe care trebuie indepartate

Grăsimea;
Funinginea şi materialele arse;
Mizeria uscata si dificila;
Conţine foarte putina spuma de aceea este foarte potrivit pentru curatirea sub presiune.
Diluat este folosit sub formă de solutie pentru covoare(numai covoarevopsite rezistent).
Utilizari:
Pentru toalete publice(marginea bazinului)
Bazine cu folie;
Cabinete medicale, spitale institute sanitare
Bucătării;
Hote de bucătărie;
Capace detaşabile;
Podelele atelierelor;
Pentru piscine(sau marginea acestora)se poate utilize fara evacuarea apei;
Aplicare universala
Este o condiţionare optimă pentru tratamente nanotehnologice ulterioare.

Peste 90% biodegradabil.



“Formula modernă de degresare şi protecţie anti-coroziune!”

DD conferă o degresare completă şi protecţie anti-coroziune pentru metal, piatră, ceramică, plastic şi lemn. Formulă modernă pentru o curăţare uşoară şi eficientă a urmelor
încrustate sau de arsuri, mâncare, grăsimisi alte substante dificil de tratat
descompune murdăria şi o detaseaza de pe suprafata. O stergere ulterioara estesuficientă pentru curăţare.
Caracteristici:
Foarte concentrat
Fără diluanţi;
Nu este corosiv şi nu atacă suprafe
Vâscos;
Biodegradabil;
Nu dăuneaza pieli
Permis în apropierea alimentelor;
Aplicare facilă (fluid) utilizând un pulverizator;
Dezinfectant micro-biologic, nepoluant;
Iritant;
Effect de respingere a micro-organismelor;
Consum economic, recomandat pentru folosiri repetate;
Efect deosebit de curăţare fără aplicare mecanică(fără frecare a suprafeţei).


“Pentru un nou standard de igienă şi sănătate!”

DES defineşte un nou standard de igienă prin neutralizarea micro-organismelor şi a virusilor de pe orice tip de suprafata.
Agentul de curăţare şi dezinfectare pentru suprafete DES este brevetat şi acreditat la nivelul Comunitati europenesi are ca principale carcteristici :
Acţionează imediat;
Dezinfectează;
Poate fi utilizat ca soluţie de dezinfectare obişnuită.
Pe suprafaţa tratată se instalează un efect permanent de biocid.
Această formulă inovatoare împiedică timp îndelungat contaminarea suprafeţei tratate prin menţinerea unei tensiuni superficiale înalte.
Datorită formulei sale pe bază de apă, suprafeţele sensibile la alcol pot fi dezinfectate fără probleme şi pe termen lung.
Orice noi micro-organisme formate sunt imediat distruse
Efectul de dezinfectare se menţine până la 7 zile.
Informatii despre produs :
Certificat CE 0123;
Produs medicinal de clasă II a (conform normelor Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 93/42 CE);
nregistrat ca produs biocid (conf orm normelor Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 98/8 CE.
Înregistrat la Institutul Naţional de Protecţie a Muncii şi a Sănătăţii Muncii din Germania sub numărul N-27971;
Produs conform ISO 13485:2003;
Produs pe bază de apă, fără alcol
Eficienţă ridicată în conditiile unei concentrate scazute de biocid;
Simplifică procedeele de curăţare dupa aplicare fiind necesara doar apa curata
Nu este daunator pieli
Impiedica contaminarea
Previne contaminarea incrucisata
Nepoluant
Biodegradabil
Effect :
Dezinfectare complete cu un continut foarte sczut de biocid(<0.1%) style="font-weight: bold; font-style: italic;">“Finisarea anti-amprente a suprafeţelor!”

ES conferă oţelului inox o suprafaţă curată şi strălucitoare.
Pentru interior şi exterior
Suprafeţele de oţel inox arată bine atunci când sunt curatate constant. Din nefericire sunt foarte dificil de îngrijit iar dupa scurt timp prezinta o imagine slabă calitativ datorită amprentelor sau altor tipuri de murdărie. Curăţarea în sine este foate complicate.
Acum oţelul inox devine uşor de îngrijit
Prin reticularea moleculară, suprafaţa este perfect protejată de influentele neative.
Suprafata ramane mai mult timp curate si se curata cu putin efort.
Foarte economic 50ml fiind suficienti pentru aproximativ 7.5m2.
Bacteriostatic
Respinge murdaria
Stralucire intense
Nu necesita substante special de curatare
Nu dauneaza alimentelor si este usor de aplicat


“Noua dimensiune de refreshing a mobilei tale!”

F este un detergent special cu efect puternic şi durabil de împrospătare.
Oferă strălucire neutră şi reîmprospătează suprafeţele pregătindu-le pentru o lustruire perfectă.
Curăţă eficient prin vâscozitate producând un efect de stralucire deosebita.
Nu atacă suprafeţele şi are efect deosebit de curăţare fara aplicare mecanică.
Consum economic şi puternic efect ANTI-AMPRENTE.
Poate fi diluat cu apă în proporţii de la 1:10 la 1:50.
Caracteristici principale :
Nu este nevoie de uscare- rezultatul este imediat
Extrem de rentabil;
Nedăunător pielii umane
Recomandat in special:
Mobile lacuita
Melamina (pal melaminat)
Foarte efficient pe mase plastic
Nediluat se aplica pe suprafetele metalice
Are o utilizare universal.
Poate fi folosit cu success la curatarea automobilelor si a componentelor din plastic aleacestora are caracteristici anti-amprenta.


“Universalul valabil cu efort desconsiderabil!”

res-bona® G este utilizabil pentru aplicare universal pe majoritatea suprafeţelor.
Produce foarte puţină spumă, de aceea poate fi folosit pentru curăţarea sub presiune.

Aria de aplicare optimă pentru :
curăţarea covoarelor automata sau manuala
curatarea podelelor de piatra (netede sau poroase)
prelate, benzi pentru prelata de tir;
albirea perdelelor;
Caracteristici principale:
îndepărtează murdăria fara efort
eficienţă deosebită în curatare
deoarece este coroziv,nu se recomanda aplicarea pe:
suprafete sensibile,
Material sintetice
Plexiglas şi acrilglas;
Lacuri si vopsele auto



“Hidrofobare completă în interior sau exterior şi o imagine fără pată!”

GKV impiedica coroziunea sticlei si ceramic datorita obţinerii unei structuri moleculare încrucişate.
Astfel murdăria şi calcarul se indeparteaza numai cu apa fara a lasa urme după curătat
Pentru instalaţiile solare înnobilate cu GKV se obţine un permanent caştig de energie.
Avantaje
Previne aderenţa microbilor, bacterilor si ciupercilorprecum şi a mirosului neplăcut;

Reduce uzul produselor de curăţare, al detergentilor scumpducând la importante economii.
Rezistent la caldura (pana la 250C) si la inghet
Durata efectului – pana la 4 ani
Nu este recomandat pentru sticla tratata anti-reflexie sic ea matuita prin sablare



“Eliminarea surselor de miros(nu acoperirea lor) pe termen lung!”
GS prin neutralizarea mirosurilor pe durate indelungate stabileşte un nou standard al dezodorizantelor. De regulă, odorizantele care au şi caracteristici de dezodorizare, acoperă mirosurile, acţionând durate relativ scurte.
Prin procesele descompunerii microbiene, cu GS mirosurile nu sunt acoperite ci sunt eliminate pe lunga durata. Dupa tipul emisiei olfactive si al suprafetei , efectul poate sa se mentina mai multe luni.
Poate fi pulverizat in spatii inchise fara adoptarea unor masuri suplimentare de siguranta.
Caracteristici:
Fara alcol
Nu dauneaza pieli
Nu dauneaza mediului
Biodegradabil
Nu modifica si nu afecteaza aspectul suprafeteitratate
Efectul deodorizantului poate dura pana la 4 luni




“Protejarea si mentinerea valorilor”

GV este ideal pentru materiale de construcţii precum betonul şi piatra naturală dar şi pentru tencuieli minerale bază de hidroxid de calciu. Conservarea valorică a clădirilor este o problemă esenţială pentru proprietary si locuitori. Aceste tencuieli devin o problema de lunga durata mai ales deoarece vopselele de lac diminuează capacitatea de difuzare a acestor suprafeţe, materialul nu se mai aeriseşte, producâdnu-se diverse daune.
Îndepărtatea unei urme a unui atac cu pulverizator (spray cu vopsea) poate adânci daunele: rezultatul acestui atac este restul urme de vopsea.
Aplicarea unor metode mecanice şi a unor mijloace chimice agresive dăunează şi mai mult suprafeţelor inferioare (subsuprafeţelor).
GV reprezinta un concept conservant si efectiv pe o lungă durată, care scade costul întreţinerii şi efectul nociv asupra mediului pentru baza de construcţie păgubită sau pentru suprafeţele afectate.
Sistemul deschis difuzării împiedică intruziunea particulelor de vopsea pulverizate, care pot fi acum eliminate într-o manieră simplă şi nedăunătoare mediului.
Îndepărtarea acestora este realizată indiferent de tipul şi stadiul de întărire al graffiti-ului şi se bazează pe funcţia grundării în combinaţie cu stratul intermediar aplicat.
Acest strat se inmoaie sub influenta temperature, astfel culoarea substantei este absorbita. Graffiti-ul odata indepartat se transforma in material solid si poate fi eliminate usor in aceasta stare.
Benefici:
Indepartarea graffiti-ului fara chimicale
Protectia indeluncata si invizibila a constructiului
Eliminarea usoara a grafitiului



“Protecţie transparentă prin hidrofobare anti-alergica”

HSF B este bazat pe dizolvant, transparent şi realizeazăhidrofobare care permite respiraţia materialului.
Cu adancime de pătrundere eficientă pentru lemn, se foloseste si pentru brunduri absorbante sau neabsorbante de munerale cum sunt:
Beton;
Grunduri fibroase de ciment
Gresii;
Travertin;
Pietre artificiale;
Cămămidă;
Pietre brute, pietre de silicat si calciu
Vopsea emulsionată şi vopsele acrilice;
Lemn netratat, lăcuit, întărit, uleios (ex. stejar, tek et)
Tratamentul este:
Rezistent la schimbările atmosferice stabil la razele UV
Rezistent ls ploaie anfofila apa de mare aer sarat
Rezistent la substante de difuzare (active la aer)
Usor de curatat
Creează efectul de lotus
Durata efectului intre 4 si 5 ani


“Curăţare profesională a suprafeţelor şi caroseriilor auto!”

K este o masă de chit activ (plastilină) foarte vâscoasă, fără grăsime, din polimer sintetic. Nu conţine material abraziv. Are aplicare profesională pentru pregătirea maşinilor noi sau vechi în vederea curăţării sau înnobilării nano. Continuă curăţarea acolo unde nici un alt detergent nu face faţă şi îmbină performanţele deosebite de curăţare cu efecte de protecţie a materialului.
Suprafeţele aparent curate ascund impurităţi care afectează în timp strălucirea materialului.
Insabil pentru tratamentul profesional al vopselei auto prin eliminarea completă a oricărei impuritati înainte de tratare.
nu se usucă, rămâne permanent flexibilă;
ndepărtează rapid şi cu grijă murdăria dificilă precum urmele de rugină, spray-ul atomizat de vopsea, particule de frecare, praful industrial, răşina, smoala, urme de insect si alte depuneri
curăţă la nivel poric lacul şi alte suprafeţe netede;
polisharea şi curăţarea repetitivă devin inutile;
fără diluanti si nedaunatoare mediului
recomandată în pregătirea optimă pentru toate etapele de lucru nanotehnologic sau aplicabil pentru finisare.



“Pentru strălucire şi protecţie!”

KU protejează toate suprafeţele plate ale materialelor artificiale.
Legăturile moleculare ce suportă sarcini mari protejează materialele artficiale de influenţele exterioare.
Structura specială a suprafeţei astfel finisate optimizează comportamentul de scurgere a apei şi are drept consecin protejarea suprafeteisi marirea intervalului de curatare
Nu mai sunt necesare mijloace speciale de curăţare. Suprafetele raman
curate şi se curăţă cu un efort scăzut.


Avantaje :
ceşterile de muşchi adezivi sunt înlăturate efficient
rezistent la apa chear si la apa si murdarie
usor de curatat
nu contine silicon (care este foarte toxic)


Materialele plastic noi nu se trateaza in primele 6 luni
Durata efectului pana la 2 ani




“Curatirea fara effort pentru o imagine stralucitoare”

MA (Multi-Activ) poate fi si sub forma de servetel igienic la pretul de 1.30eur (TVA inclus)
Indepartează fără effort:

Toate tipurile de mizerie
Grăsime;
Gudron ;
Rugină;
Ulei;
Silicon;
Insectele de pe sticlă (geam);
Murdăriile de pe ceramică şi emailuri.
Poate fi folosit pentru curăţarea şi reîmprospătarea efectului de lotus (autocurăţare prin alunecarea apei de pe suprafata respective)
Se foloseşte şi pentru finisare pentru că activeasubstanţele de pe suprafeţele înnobilate nanotehnologicu produse nano.


“Protectie si stralucire contra timpului”

MPS este o substanta de stratificare basata pe Sol-Gel cu urmatoarele caracteristici:
Stratificare transparent si stralucitoare (la utilizarea peste grundul 2K Epoxy)
Condensator ceramic cu densitate redusa de uscare
Unica stratificare rezistenta mechanic, cu o buna adeziune
Se mentine la temperature scazute
Grad inalt de adeziune pentru diferite material pe baza de grund (metale polimeri sticla grunduri minerale)
Este rezistent la dizolvanti organic
Este oleofob
Nu elibereaza substante toxice
Duomeniu de aplicare:
Suprafete netede si neporoase, mase plastic care contin fibre de sticla, suprafete lacuita
Suprafete minerale
Metale
MPS ofera mentinerea unei straluciri rezistente, rezista la schimbari meteorologice si opreste coroziunea.
Ofera prin formula sa standard, un effect anti-graffiti si anti-placare care poate fi intensificat dupa mai multe aplicari.
Stabilitate solida contra atacurilor acide si alkaline si rezistenta la apa si dizolcanti.
Pentru utilizatori de lacuri este recomandat in domeniu marin/naval protectia lacului rezistenta anticiocnire utilizabil si in domeni sensibile din punct de vedere igenic


“Aspectul nou al materialelor uzate!”

(K)PE este o emulsie care confera auto stralucire si este destinat pentru ingrijirea si reinprospatarea aspectului tuturor materialelor artificiale uzate.
Datorita noilor substante pe baza de polimeri ,suprafetele de plastic dobandesc fara a mai fi necesara lustruirea acestuia.
Caracteristici principale:
Nu contine ceara
Consum redus
Arii de aplicabilitate:
barade protectie a automobilelor
roti de masina
mansoane
tabloul de bord a masini
mobile de gradina etc.




“Elimina cauzele care pot crea multe complicati sanatatii umane”

SE elimină definitive mucegaiul si ofera un triplu effect:
Dezinfectează;
Înălbeşte;
Curăţă.
EX-mucegai elimină mucegaiul şi urmele de micro-organisme de pe pereţi şi de pe garniturile de etanşare.
Previne apariţia unor noi pericole.
O casă din trei din Europa are probleme cu infestarea cu ciuperca de mucegai.
Astfel, creşte pericolul afectării clădirilor şi sănătăţii locuitorilor, scăzând confortul casnic şi valoarea obiectelor.
Mucegaiul: apar pete foarte periculoase şi cu aspect neplăcut.
Climatul neplăcut al camerei, mirosul datorat neaerisirii, petele negre de pe pereţi, sunt semne clare ale unei infestări cu mucegai.
Majoritatea infestărilor sunt nesănătoase sau chiar periculoase. In mediul ambient sunt identificate peste 180000 de tipuri diferite de mucegai.
Mucegaiur cauzeaza diferite complicatii ale sanatatii precum:
Astm
Alergi
Oboseala cronica
Rheumatism
In cladirile infestate cu mucegai creste dramatic riscul inbolnaviri



“Etansare rezistenta la orce tip de actiune ”

SILN Pflex este un ciment flexibil de culoare gri ce poate fi utilizat pentru protectia diferitelor suprafete ce au urmatoarele caracteristici:
Unica stratificare rezistenta mechanic cu o buna adeziune
Se mentine la temperature ridicate
Grad inalt de adeziune pentru diferite material pe baza de grund(metale ceramic grunduri minerale)
Este rezistent la acizi
Este oleofob, anti-coroziv
Este inpermeabil si rezistent la apa sarata
Nu elibereaza substante toxice
Domeni de aplicare:
Potrivit pentru suprafete minerale metale aflate in medii permanent umede.
SILN Pflex ofera etansare optima in mediul unde este nevoiede rezistenta deosebita la substante chimice ,apa sarata dizolvanti etc.
Prezinta abilitatea de auto vindecare a fisurilor mai mici de 1.3mm la grosimea de 2 mm. Este recomandat pentru a etansa cladiri bazine pivnite silozuri sisteme de canalizare si reciclarea apei, bazine de inot, system de scurgeri acoperisuri nave si conducte de petrol. Etansari in legatura cu suprafetele ceramic(dusuri bai cu scurceri in pode, piscine, bucatari industriale) poate fiutilizat la interior cat si la exterior.



“Continuarea NANO a tehnologiei medievale de horticultură!”

TH reţine de 300 de ori volumul propriu al apei şi aduce plantelor mai multe substanţe nutritive.
TH este un corector de sol, constituit din superabsorbanţi (poliacrilat), silicat şi pulbere minerală şi se te pentru hidratarea solului şi economisirea nutrimentelor.
ateristici principale :
Creşte capacitatea de absorbţie a apei şi o menţine atât timp cât aceasta este necesară, după gradul de concentrare, prin puterea de absorbţie a plantelor;
Se aplică direct pe stratul de pământ. Apa este în acest fel mai eficient folosită şi accesibilă plantelor;
Procesul de reţinere şi scurgere, respectiv curăţare si amestec al solului este preferabil să fie repetat, corectându-se astfel aerisirea solului;
Pentru toate plantele şi tipurile de sol;
Până la 40% mai puţin timp pierdut
60% mai puţină stropire!
Creşte gradul de permisibilitate a solului de pana la 75%
Plantele utilizează apa cu 30% mai mult;
Dozare şi îngrijire de lungă durată;
Împiedică formarea umezelii stagnante, prevenind astfel putrezirea radacini
Durata de reţinere a apei şi a mineralelor anorganice este de 10 ori mai mare decât la humusul organic;
Imbogatirea solului cu substanţe organice si substante humice

Durata efectului cu performanta complete cca 5 ani
100% suportabil de mediu biodegradabil valoarea pH 6.0-6.7

TH (Terra Humus) optimizează soluri:
solul îngreunat tonic: este aerisi
solul nisipos: nutriţii rămân în sol;
solul acid: este neutralizat;
solul alcalin: pH-ul crescut este temperatsunt mai acceesibili plantelor
sol sarat sarurile sunt descompuse
solul cu pesticid, ierbicid, fungicid: se creşte eficienţa substanţelor, iar resturile ramase sunt neutralizate;
alte beneficii :
Favorizeaz producerea de organisme de sol nedaunatoare
Ajută la neutralizarea toxicităţii;
Reduce pierderea de nutriţi;
Corecteaza absortia de nutriti prin sistemul de radacini
Compoziţia minerală: Calciu, azot, nitraţi, magneziu, cupru, clor, bor, sulfat
Rezultatul este o plantă rezistenta care dispune de o rata inalta de crestere,o producţie sporită de fructe - toate caracterisiticile unei recolte reusite .
lte reuşite.
Domenii de aplicabilitati:
Lupta contra desertificari in zonele aride, prin refacerea zonelor verzi
Pentru organizarea terenurilo de golf si ingrijirea lor
Ameliorarea terenurilor de sport
Intretinerea gradinilor
Sere
Inverzirea acoperisurilor
Absortia de ingrasamant
Umidificarea nivelului inferior al solului
Dezvoltarea gazonului in spatii verzi.



“Protecţia ţesaturilor pentru ocazi special”

TL A/B/C/D prezintă o capacitate mare de impregnare a materialelor.
Sigilează împotriva apei şi murdăriei fără a obtura materialul bumbacul ţesăturile mixte, fibrele artificiale şi pielea se hidrofobează total fără a bloca circulaţia aerului.
Aspectul şi consistenţa materialelor nu sunt afectate.
Se utilizează în industria prelucrării de textile precum si pentru:
Marchize;
Acoperişuri de cabriolet
Îmbrăcămintea exterioară;
Corturi, umbrele de soare;
Încălţăminte de piele;
Scaune de maşină;
Mobilă acop erită cu piele;
Huse şi materiale auto şi moto.
Este recomandat pentru ocazii speciale în care ţesăturile de înaltă calitate trebuie protejate de: cafea, vin roşu, sosuri, etc.. :
Aplicatii:
TL-A: pentru bumbac, fibre mixte fibre sintetice effect valabil pana la prima spalare
TL-B: pentru bumbac, fibre mixte,fibre sintetice efectul dureaza 15 spalari automate
TL-C: pentru ţesături groase (scaune auto, mochete paltoane) stabil la utilizări îndelungate.
TL-D: pentru piele intoarsa sau normal cu aditivi speciali de ptotectie
TL B îşi menţine efectul până la 15 spălări. Durata efectului până la 12 luni.
NDĂRI : TL A,C,D: Murdăria se îndepărtează cu ap
Noua tehnologie germana polish - Timisoara
Contact : 0761558614